Posts Tagged 'Urban si Asociatii'

Petrolul – Probleme cu justiţia, licenţa şi DNA-ul! Câştigătoarea Cupei ar putea intra în insolvenţă!!!

După Rapid şi „U” Cluj, Petrolul Ploieşti, un alt nume mare al fotbalului românesc, ar putea lua drumul ligiilor inferioare din sezonul viitor. Proaspăta deţinătoare a Cupei României a ajuns recent subiect în justiţie. Firma de echipament sportiv Macron SPA, reprezentată de compania Urban şi Asociaţii, a depus, marţi, la Tribunalul Prahova, o cerere de deschidere a procedurii de insolvenţă a clubului ploieştean. Avocaţii agenţiei de colectare debite au reclamat în instanţă gruparea de pe „Ilie Oană” din cauza unei datorii de 20.000. de euro pe care aceasta o are faţă de societatea italiană, care a asigurat echipamentul de joc în sezonul recent încheiat, pentru Bokila şi Compania.

CERERE DESCHIDERE A PROCEDURII INSOLVENTEI

Veştile proaste pentru fanii echipei galben-albastre nu se opresc însă aici! Urban şi Asociaţii a sesizat Comisia de Licenţiere din cadrul FRF. Compania bucureşteană a solicitat oficial ca Petrolului să i se retragă licenţa.

urban1

Ce riscă Petrolul?

Dacă Tribunalul Prahova va decide intrarea în faliment a Petrolului, iar comisia condusă de Viorel Duru va retrage licenţa clubului, echipa lui Cosmin Contra ar putea ajunge în Liga a II-a. Rapid, una dintre rivalele de tradiţie ale grupării galben-albastre, şi Universitatea Cluj au fost trmise deja la matineu.

Petrolul – un club obişnuit cu tribunalul

Găzarii mai au un dosar pe rolul Tribunalului Prahova. Municipiul Ploieşti, prin primarul Iulian Bădescu, a chemat în judecată clubul, în Contencios Administrativ şi Fiscal, pentru pretenţii material. Procesul a început la 22.01.2013. (http://portal.just.ro/105/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=10500000000093483&id_inst=105)

DNA-ul stă la pândă

Problemele din justiţie şi cele apărute la Comisia de Licenţiere nu sunt singurele pentru Petrolul Ploieşti. Surse din anturajul clubului susţin că fraţii Daniel şi Alexandru Capră, finanţatorii echipei antrenate de Contra, au probleme serioase cu legea, iar DNA ar putea deschide în scurt timp o anchetă împotriva lor. Aceştia sunt la curent cu intenţiile procurorilor şi plănuiesc să o părăsească pe diţănătoarea Cupei României. Toate acestea însă doar după ce în conturile clubului vor intra banii din participarea în cupele europene.

Despre Urban şi Asociaţii

Urban & Asociatii activeaza pe piaţă din anul 1993 şi aparţine fraţilor Iulian şi Viorel Urban, primul fost senator al României. Compania este specializată în managementul creanţelor, leader pe piaţa de profil de la noi din ţară. Urban & Asociaţii este membră a ACA International (The Association of Credit and Collection Professionals), ABD ( Asset Buyers Division) şi ALQ (American Lawyers Quarterly).

O companie cu experienţă în fotbal

Fotbalul românesc nu reprezintă o necunoscută pentru Urban şi Asociaţii. În iarna acestui an, compania de recuperări creanţe a reuşit să obţină în instanţă executarea silită a Federaţiei Române de Fotbal pentru nişte datorii faţă de RINGIER. Forul condus de Mircea Sandu a avut probleme serioase în urma acestei acţiuni. Conturile FRF au fost blocate. „Nu m-am lăsat! Ne-am judecat cu ei, le-am blocat conturile şi le-am luat banii, ca să înţeleagă că nu le merge cu Urban şi Asociaţii în stilul becalian, miticisto-dragomiresc”, declara la acea vreme Iulian Urban.

Anunțuri

EXCLUSIV – Probleme pentru Mircea Sandu! FRF a fost executată silit pentru datorii neachitate!


Sursa foto: http://www.hellosm.ro

Într-o perioadă în care echipa naţională de fotbal a României convinge şi nu prea în meciurile amicale, iar greii din Liga I se bălăcăresc prin presă vis-a-vis de combinaţii dubioase legate de mafia pariurilor, Federaţia Română de Fotbal are şi ea probleme foarte mari! Joi, forul condus de Mircea Sandu a primit o lovitură grea în justiţie. Urban şi Asociaţii a reuşit să obţină executarea silită a FRF după ce Mircea Sandu a încercat să dribleze un partener faţă de care avea de achitat o sumă importantă de bani.
„Am reuşit să executăm silit celebra Federaţie Română de Fotbal pentru un client către care „zeii” din FRF au refuzat să plătească datoriile”, a anunţat pe blog-ul său personal Iulian Urban, deţinătorul Urban şi Asociaţii.
Conform surselor mele de la Casa Fotbalului, compania pe care FRF a încercat să o fenteze este RINGIER.
Litigiul a afectat grav Federaţia Română de Fotbal, conturile forului păstorit de cel poreclit Naşul fiind blocate.
„Nu m-am lasat, ne-am judecat cu ei, le-am blocat conturile si le-am luat banii, ca să înţeleagă că nu le merge cu Urban şi Asociaţii în stilul becalian, miticisto-drogomiresc”, a încheiat victorios Iulian Urban.

Dumnezeu face minuni! Am câştigat prima bătălie în lupta pentru aflarea adevărului privind moartea lui Toni!

După mai bine de un an şi jumătate de luptă crâncenă, justiţia din România a luat o decizie firească şi corectă în lupta pe care eu şi tatăl meu o ducem cu Adrian Streinu-Cercel şi INBI Prof. Dr. „Matei Balş” pentru aflarea adevăratei cauze a morţii fratelui meu, Toni.
Tribunalul Bucureşti ne-a dat astăzi câştig de cauză în dosarul în care am cerut obligarea unităţii sanitare la comunicarea întregului dosarul medical fratelui meu. În plus, conducerea institutului va fi obligată să ne ofere explicaţii scrise privind starea de carantină instuită la „Matei Balş” în perioada în care Toni a fost internat acolo.
Este un succes istoric, nu doar pentru familia mea, ci pentru toţi românii. Până acum, nimeni nu a câştigat în justiţia română accesul la un dosar medical! Cel mai clar caz este cel al domnului Prof. Dr. Dan Tudor Vuza, căruia i se refuză de opt ani accesul la dosarul medical al tatălui său. Acum, după ce suntem pe cale să asistăm la un precedent, sper ca domnul Prof. Dr. Vuza să aibă parte de izbândă. Dreptatea şi adevărul trebuie să triumfe! Mizeria nu poate fi ascunsă la infinit sub preş!
De asemenea, sper ca după acest succes, obţinut de mine şi de tatăl meu, Legea 46/2003 să fie schimbată imediat. În actualul ei format, această lege este aberantă şi nu face decât să acopere greşelile medicilor.
Chiar dacă decizia magistraţilor poate fi atacată cu recurs, eu sunt convins că firescul nu va fi schimbat în nefiresc. Nimeni pe lumea asta nu poate să interzică unui tată sau unui frate să ştie de ce au pierdut pe patul unui spital o persoană dragă.
Mulţumesc Bunului Dumnezeu pentru ce s-a întâmplat azi în justiţia din România şi pentru că îmi apără familia. De asemenea, mulţumesc companiei Urban şi Asociaţii, avocatului Mihai Rapcea, senatorului Iulian Urban pentru munca depusă în această luptă dură.
Şi… nu uitaţi: Dumnezeu este mai presus de orice şi de oricine!